Petiție: Educație sexuală în școli

PNL și PSD se aliază împotriva educației sexuale în școli și a sănătății tinerilor!

După ce Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede cel puțin un curs de educație sexuală în școli, o dată pe semestru, deputatul Robert Sighiartău (31 de ani, PNL) inițiază un amendament susținut de PSD, care stipulează că elevul va avea nevoie de "acordul scris al părinților sau reprezentanților legali" și propune schimbarea specificului materiei.

Încearcă un scurt exercițiu de imaginație. Ai 13 ani și pentru a participa la ora de educație sexuală trebuie să mergi la unul din părinții tăi pentru o cerere scrisă. Ai face asta? Probabil că nu.

Generația PLUS susține educația sexuală în școli. Toți elevii trebuie să participe la aceste ore pentru sănătatea lor și a societății noastre. Totodată, dacă unii părinți vor dori să-și educe copiii acasă ar trebui să poată face acest lucru printr-o cerere expresă de renunțare la ora de educație sexuală.

Astfel, solicităm ca legea actuală promulgată de președintele Iohannis să nu fie modificată în sensul îngreunării accesului la orele de educație sexuală, iar titlul și conținutul lor să nu se modifice în educație sanitară.

Semnează și tu, convinge-ți și prietenii să o facă!

Notă GDPR: datele dvs. sunt prelucrate în conformitate cu Nota de informare privind protecția datelor cu caracter personal.

 

Inițiator:

Co-semnatari:

24,144 SEMNĂTURI
ȚINTĂ: 30,000 SEMNĂTURI

Dorești să semnezi?


Showing 16945 reactions

  • Emilia Dragne
  • Andreea Denisa
  • Alexandra Ecaterina Bucevschi
  • Corina Dimitriu
  • Bianca Butoi
  • Alina Suteu
  • Maximilian Podgoreanu
  • Oana Nistor
  • Eugenia Jakob
  • Diana Raicev
  • Silviu Cercel
  • Jalba Nicu
  • Cornel Ilie Manu
  • Sorin Enii
  • Stefan Paduraru
  • Cristina Iliescu
  • Madalina Baciu
  • Valentina Tutescu
  • Alexandru Blanaru
  • Lacramioaraa Joldescu
  • Razvan Papuc
  • Denisa Matolci
  • Adela Dehenes
  • Raluca Mînzat
  • Katona Adele
  • Angela Flamanzeanu
  • Laura Popa
  • Mihai Neicu
  • Ana-Maria Nemtanu
  • Dragos Ramona